Ce a adus ultima Cina

Dintr-o Predică pentru Joia Mare a lui Maurice Zundel

„Revelaţia lui Isus Cristos nu o putem despărţi de Persoana Lui: Mântuitorul va rămâne împreună cu noi până la sfârşitul veacurilor. Miezul misterului creştin în călătoria sa prin istorie este faptul că Isus trăieşte, că este cu noi, şi, mai mult incă, este în noi. Suntem deci izbăviţi de comentarii, eliberaţi de sisteme; avem înaintea noastră pe Cineva care ne iubeşte, avem pentru noi o Inimă care bate în chiar bătăile inimii noastre.
Isus, cel greşit înţeles în tot răstimpul existenţei sale istorice, cel pe care l-au înţeles greşit duşmanii ce aveau să sfârşească prin a-l osândi şi răstigni, ca şi ucenicii ce vor sfârşi prin a-l părăsi şi renega, nu va putea fi văzut în lumina adevărului decât o dată cu Pogorârea Duhului Sfânt: ziua in care apostolii vor înţelege in sfârşit că Învăţatorul lor nu le stă înainte ca un străin, ci locuieşte in propriile lor inimi, ca izvor veşnic de viaţă.
Isus Cristos se află şi rămâne în centrul umanităţii noastre. Va rămâne pentru întotdeauna, izvor al vieţii fără sfârşit.
Sub ce formă?
Prezenţa vizibilă a Domnului nu fusese de fapt decât o capcană, pentru duşmani ca şi pentru prieteni, pentru că nici unii nici alţii nu au ajuns suficient de adânc în înţelegerea lor, pentru că nu au contemplat, nu au recunoscut Umanitatea Lui cu o privire interioară, nu au ştiut să vadă in El Umanitatea virginală, zămislită de Duh, care domină toate veacurile, Umanitatea care imbrăţişează pe toţi oamenii, Umanitatea fără graniţe, singura în stare să facă din toată omenirea şi din tot universul o Unica Prezenţă, o unică Persoană.
Omenia lui Isus a fost greşit văzută, fiind împodobită cu podoabe calpe de-ale oamenilor. Domnul a fost luat drept un Mesia care urma să-i învingă pe duşmanii stabiliţi pe pământul iudeilor. Contemporanii lui nu au înţeles că El aducea de fapt cu totul altceva, libertatea spiritului, eliberarea de toate lanţurile care ne fac proprii noştri prizonieri şi ne împiedică să fim universali.

Iată de ce Isus va institui ceva incomparabil şi minunat: îşi va perpetua Prezenţa sub forma fărâmei de pâine şi a picăturii de vin, pentru ca să nu mai existe nici o capcană, pentru ca aparenţele să nu ne mai inducă in eroare. A făcut-o pentru a dărui o supremă realitate unei Credinţe care ştie să identifice cu un simplu elan al dragostei, pentru că numai dragostea ne conduce până în miezul gândului lui Dumnezeu, ne face în stare să auzim tainele Inimii lui.
Euharistia… taina imensă care preface o biserică intr-o corabie purtătoare a unei Prezenţe tăcute şi discrete, Prezenţa aflată într-o veşnică aşteptare plină de răbdare, Prezenţa care ne umple inimile de o inefabilă tăcere, Prezenţa care ne recreează şi ne purifică, Prezenţa în care vibrează Veşnicia Dragostei. Ce-ar putea fi mai simplu, mai surprinzător, mai radios, mai creator decât inefabila glorie lui Cristos prezent în Sfântul Sacrament al altarului?
Intraţi de unul singur într-o biserică. Catedrală sau simpla bisericuţă, ce importanţă are mărimea? Zidurile ei nu au fost ridicate decât pentru că a existat chemarea Prezenţei, pentru a adaposti fărâma de pâine care ne comunică Prezenţa, care este Prezenţa însăsi a lui Cristos răstignit şi înviat. Nimic în lume nu ne poate aduce mai multă pace. Nimic in lume nu ne poate curăţi mai adânc decât ascultarea Prezenţei Euharistice. Când stai singur într-o biserică, aproape de tabernacol, parcă te scufunzi în imensitatea unei muzici eterne, ai impresia că eşti întâmpinat de o Prietenie suverană, că dialogul inefabil dintre două inimi te-a desprins din toate lanţurile.

Iată marele miracol: străbătând toate secolele, întreaga Istorie, dincolo de toate vorbăriile noastre, de vieţile noastre superficiale şi împrăştiate în tot ce e exterior, se impune tăcerea lui Dumnezeu. Tăcere plină de dragoste, care trezeşte dragostea noastră.

… Nu e de prisos să repetăm că Biserica nu ar fi putut nici trăi nici supravieţui dacă mersul ei prin istorie nu ar fi fost ritmat, iluminat, insoţit de Prezenţa Euharistică. Imensă minune de dragoste care susţine şi va susţine orice, până la capăt. Ajunge să fie undeva un preot, o fărămă de pâine, o picătură de vin, şi dintr-o dată misterul devine prezenţă, iar tăcerea lui Dumnezeu acoperă toate zgomotele omeneşti.
De aceea nu putem fi creştini decât dacă devenim ucenicii unei asemenea tăceri. Nu vom putea pătrunde vreodată în inima Evangheliei dacă nu vom primi învăţătura Sfântului Sacrament. Din ea aflăm că numai tăcerea ne aduce în stare să primim cu adevărat, în ţâşnirea-i fecundă, creatoare, Cuvântul dumnezeiesc. Iar prin tăcerea care ne cuprinde, tăcerea care e viaţa, tăcerea care face ca adevărul să strălucească în întreaga-i splendoare, ca însăşi Persoana Verbului Etern, ne contopim şi cu tăcerea naturii.

Ascultaţi cum cântă mierla mereu aceeaşi melodie, încărcată de aceeaşi speranţă, de o neschimbată bucurie, indiferent de tumultul treburilor omeneşti. Priviţi florile. Admiraţi nenumăratele jocuri ale parfumurilor şi culorilor: veţi ghici, dincolo de toate, o Prezenţă. (…) Există o Prezenţă, o Persoană înaintea Căreia trebuie să te închini. (…) Există o circulaţie divină în întregul univers. Centrul ultim al oricărei zidiri este Prezenţa lui Dumnezeu în miezul a tot ce există.
Cristos in Euharistie face legătura. Preluând şi transformând substanţele cele mai banale şi mai obişnuite, face din pâine şi din vin vehicolul şi sacramentul Prezenţei sale.
Trebuie să simţim unitatea, armonia lumii creştine, radiaţia cosmică a lui Isus Cristos. Totul este mare, totul este frumos, totul este nobil, totul est pur acolo unde străluceşte Chipul Mântuitorului, iar natura insăşi ne oferă elementele ce vor deveni izvoarele Vieţii Veşnice. Bobul de grâu cu care se compară Isus a fost aruncat in pământ, semănat, a murit, a înviat. La fel vom muri şi invia şi noi, natura şi întregul univers (In 12,24).
De aceea ne vom apropia cu o profundă adoraţie în această seară de suprema taină, incordându-ne simţurile spirituale şi afectivitatea, pentru a percepe in misterul euharistic Tăcerea lui Dumnezeu. Nici o muzică nu se compara cu ea. Toate muzicile işi au obârşia in ea. La rândul nostru, vom deveni şi noi muzică, vom căpăta discreţia florilor de câmp, vom avea parte din Tăcerea lui Dumnezeu, prin care ajunge la noi Viaţa.”

Maurice Zundel

Anunțuri

Autor: agnesD

Cineva care cauta, cerceteaza, si doreste sa transmita lucruri care-i par valoroase. Din lipsa de timp pentru a traduce si rezuma, pun în acest blog texte în româna, franceza si engleza.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s