Fiul Meu esti Tu

Un fragment din „Chemin de contemplation” de Eloi Leclerc.

Când Isus şi-a dat seama că misiunea lui îl conduce drept la moarte, o moarte violentă şi infamantă, nu a dat înapoi, în pofida consternării şi spaimei cărora, în unele ceasuri, le cădea pradă. „S-a îndreptat cu hotărâre spre Ierusalim”, cum scrie Luca (9,51), vitejeşte, pentru a aduce prin moartea sa dovada supremă, mărturia strălucitoare a dăruirii vieţii dumnezeieşti tuturor oamenilor.
Jertfindu-se, avea să descopere şi să împlinească măreţul plan al lui Dumnezeu.
Isus nu-şi va îndura moartea ca pe o fatalitate.
„Îmi dau viaţa pentru ca s-o iau din nou. Nimeni n-o ia de la mine, ci eu o dau de la mine însumi” (In 10, 18).
Iar pentru a o arăta cât se putea de limpede, în cursul ultimei sale cine cu discipolii,
„luând pâinea, a mulţumit, a frânt-o şi le-a dat-o, spunând: acesta este trupul meu dăruit pentru voi…
Acest potir este noua alianţă în sângele meu, vărsat pentru voi” (Lc 22,19-20).

Întâmpinând astfel moartea, într-o deplină acceptare, Isus lăsa să se vadă profunzimea şi puterea vieţii aflate într-însul, tinzând irezistibil către comunicare, într-atât încât nimic nu-l mai putea opri: nici suferinţele, nici umilinţele, nici măcar moartea.
Moartea prin răstignire a lui Isus e aşadar punctul culminant al misiunii sale; e actul prin care s-a împlinit ceea ce venise el să vestească: împărtăşirea plinătăţii de viaţă aflate în Fiul unic al lui Dumnezeu, izvorând dintr-o dragoste a cărei violenţă e atât de mare, încât a provocat ieşirea lui Dumnezeu din el însuşi. Prin trupul dăruit, prin sângele vărsat de Isus se revarsă îmbelşugat asupra întregii omeniri chiar viaţa lui Dumnezeu, iar apa şi sângele ce au curs din coasta deschisă a Celui răstignit (In 19,34) oglindesc această incredibilă, copleşitoare revărsare. În jertfa Fiului, se dăruieşte pe deplin Dumnezeu.

Învierea lui Isus în dimineaţa Paştelui vine să confirme că ceea ce s-a dăruit, sub semnul trupului jertfit şi al sângelui vărsat, este cu adevărat viaţa eternă a dumnezeirii: ceva mai tare ca moartea, mai vechi şi mai proaspăt totodată decât însăşi creaţia. Căci viaţa veşnică şi Iubirea ziditoare sunt tot una. Învierea lui Cristos aduce lumină asupra tainei actului creator. Ea revelă ceea ce s-a dorit din totdeauna: un om care să fie Dumnezeu. E împlinirea unei străvechi făgăduinţe: „promisiunea făcută părinţilor, pe care Dumnezeu a împlinit-o pentru copiii lor, pentru noi, înviindu-l pe Isus, așa cum este scris în psalmul al doilea: „Fiul meu ești tu, eu astăzi te-am născut” (Fap 13,32-33). Primul născut dintre morţi îl dezvăluie pe Primul născut din creaţia întreagă. În dimineaţa Învierii, prin Isus, omenirea își regăseşte splendoarea de la început:

„Părinte al veacurilor lumii,
îti aducem înainte
ziua aceasta din urmă,
urcând prin noi ca să-l întâmpine
pe Cel dintâi născut
al Dragostei tale.” (La Tour du Pin)

„S-a sculat din morţi
Fiul lui Dumnezeu, al nostru frate.
Slobod, neînvins, s-a ridicat din mormânt,
smulgându-ne morţii,
ne-a luat în inimă destinul,
spre a-l umple de lumina lui .”

août12 057-001

Anunțuri

Autor: agnesD

Cineva care cauta, cerceteaza, si doreste sa transmita lucruri care-i par valoroase. Din lipsa de timp pentru a traduce si rezuma, pun în acest blog texte în româna, franceza si engleza.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s