Yehuda ben Halevy: rugaciune

Doamne, Tu îmi cunoşti  toate dorinţele,

înainte ca ele să-mi fi urcat pe buze.

Dacă mă iubeşti în această clipă, tot acum vreau să şi mor!

După ce voi depune în mâinile tale ce mi-a mai rămas de trăit,

voi adormi şi somnul îmi va fi dulce.

Departe de tine, a trăi, pentru mine, e moarte;

dacă rămân cu tine, a muri, este viaţă.

Doamne, învaţă-mă potecile tale

şi scapă-mă din închisoarea inteligenţei.

Învaţă-mă, cât mă mai pot încă îndrepta

şi nu-mi dispreţui durerea.

Căci se apropie ziua când îmi voi fi mie însumi povară.

Ziua când partea de sus a trupului meu se va îndrepta spre cea de jos,

când fără voia mea mă voi încovoia,

ziua când se vor sfărâma oasele ostenite de cât m-au cărat.

Şi atunci mă voi duce unde s-au dus strămoşii mei, şi-mi voi ridica acolo cortul.

Străin pe-acest pământ, moştenirea mea mă aşteaptă dedesupt.

Tinereţea mea nu a lucrat deocamdată decât pentru ea însăşi:

când voi lucra pentru casa mea din veşnicie? (…)

Ce pot dori aici pe pământ decât să-ţi fiu pe plac?

Şi, dacă nu eşti tu moştenirea mea, ce-ar mai putea moşteni?

Lipsit de fapte bune, sunt neputincios şi gol:

dreptatea ta mi-e singura haină.

dar la ce bun să lungesc vorba şi să pun întrebări?

Tu Doamne, îmi cunoşti dorinţele toate.

 Yehuda ben Halevy ( 1075-1141), medic şi teolog evreuaoût12 009

În imagine: Edith Stein, doctor în filosofie, carmelita, martira.

Anunțuri

Autor: agnesD

Cineva care cauta, cerceteaza, si doreste sa transmita lucruri care-i par valoroase. Din lipsa de timp pentru a traduce si rezuma, pun în acest blog texte în româna, franceza si engleza.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s