Gândeste-te la iad, dar nu pierde nadejdea

St_Silouane_du_mont_Athos_1

« Ţine-ţi mintea în iad, şi nu deznădăjdui » ( sf. Siluan).

Merită păstrate în inimă şi « mestecate » bine aceste cuvinte ale sfântului monah de la Athos pe care le aflăm în propria-i mărturisire.

 « Un diacon mi-a apărut, zicându-mi : Tare îmi mai plac ambitioşii, ai mei sunt. Cum te văd ambitios, te iau cu mine. Dar eu i-am răspuns satanei : Sunt mai rău ca toţi. Şi el s-a făcut nevăzut. Am trăit şi eu ceva asemănător, când am văzut niste diavoli. Eram cam speriat, dar am zis : „Doamne, văd că diavolii mă împiedică să mă rog. Inspiră-mi ce am de făcut, pentru ca dracii să mă lase.”

Domnul mi-a spus atunci în sufletul meu : „Sufletele pline de mândrie suferă totdeauna din pricina diavolilor. „

Am  zis : „Doamne, fă-mă să înţeleg care trebuie să-mi fie gândurile pentru ca sufletul meu să afle smerenie.”

Am primit acest răspuns în sufletul meu :

„Tine-ţi mintea în iad, şi nu deznădădui.”

De atunci, asa am făcut, şi sufletul meu şi-a găsit pacea întru Dumnezeu. »

Mintea tinută în iad înseamnă contactul multiform cu răul lumii, pe care nimeni nu-l poate evita, răul ce bântuie încă de când a fost văzut Satana « căzând din cer ca un fulger »… pe pământul vietuirii noastre. Mintea tinută în iad mai înseamnă şi conştiinţa propriei necurătenii, propriei răutăti, propriei nimicnicii, conştiinţă căreia i se zice smerenie, si care duce la pocăintă, la convertire.

Dar asa ceva nu se confundă nici cu vinovătia bolnăvicioasă, nici cu  dispretul de sine, nevrednic de conditia noastră de fiice şi fii ai lui Dumnezeu de la care ni se trage nădejdea.

Nu avem de ce să alunecăm în deznădăjde. În toiul necazurilor, trăind uneori ca într-un infern, avem un punct sigur, un reazem, o « cetate » a sigurantei noastre. Reazemul acesta ne este, nădejdea, din aceasta ne vine : fii şi fiice, copii iubiti, « preferat » fiecare, căci toti apartinem Cuiva care are pentru noi dragostea plină de atentie şi de milă a unui părinte.

Ai Domnului suntem, ziditi după chipul şi asemănarea Lui.

Pentru oameni, asa cum sunt, pentru fiecare dintre noi, a venit Hristos. Iar din rănile Domnului se scurge neîncetat milostenia, peste toate întunecimile, toate spurcăciunile, toate rănile noastre infectate.

Să fii credincios, înseamnă să ai mereu în gând  milele Domnului, să-ţi recunoşti micimea, şi să primeşti  dragostea Lui, cu încredinţarea că această dragoste îţi călăuzeste şi ocroteste întreaga Viaţă. Să fi credincios, înseamnă poate să accepti Viaţa asa cum este, trecând prin răutatea lumii cu milă pentru alţii, dar şi pentru tine. Căci mila, compasiunea, înseamnă o « suferinţă-împreună » ce nu ne poate veni decât prin Crucea Mântuitorului.

Acceptând întruparea în Iisus, alegând să devină om, Dumnezeu « s-a golit » de conditia Sa divină. Acceptând moartea pe Cruce, Hristos s-a « smerit », s-a înjosit, trecând dincolo de orice înjosire omenească, şi transfigurând tot răul lumii. (Filipeni 2, 7-12). Altfel zis : ne-a adus salvarea… Celor care nu ajung sa creadă, celor care au ales să nu se încreadă decât în puterea lor de a cunoaşte, de a pătrunde, şi mai ales de a-şi imagina realitatea, Siluan Atonitul le împărtăseste experienta lui. Citeste, încearcă să prinzi cel puţin o fărâmă din hrana aceasta unică a sfinteniei, hrăneste-te şi… speră!

« Într-un fel care depăseste orice inteligentă, Domnul mi-a apărut şi mi-a umplut inima de dragostea Lui. Dar apoi, a dispărut. Iar acum, sufletul meu tânjeste după El zi şi noapte. Păstor blând şi plin de milostenie, m-a căutat pe mine, oaia sa cea pierdută printre lupi care mă muscau, şi i-a risipit.

Inima mea cunoaşte cât îi este de milă Domnului de omul cel păcătos, şi scriu adevărul înaintea Chipului lui Dumnezeu : noi toţi, păcătoşii, vom fi mântuiti, şi nici un suflet nu se va pierde, dacă  îşi recunoaşte greşeala. Dar nu există cuvânt care să poată descrie cât este Domnul de bun.

Întoarce-ţi sufletul către Dumnezeu şi zi : « Doamne, iartă-mă », şi să nu-ţi închipui că nu te va ierta. Bunătatea Lui nu poate să nu ierte, şi o face imediat, şi ne sfinteste. Iată ce ne învaţă Duhul Sfânt în Biserica noastră.

Domnul este Dragoste. « Gustaţi şi vedeti cât de bun este Domnul », ne zice Scriptura (Ps 33,9). Sufletul meu a gustat bunătatea aceasta a Domnului, şi sufletul meu se avântă neîncetat, zi şi noapte, către Dumnezeu… Amintirea Dumnezeului celui Atotputernic îmi tine sufletul captiv. »

 Nădăjduieşte în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El; mântuirea fetei mele este Dumnezeul meu. (Psalmul 41,17)

 

 

 

Anunțuri

Autor: agnesD

Cineva care cauta, cerceteaza, si doreste sa transmita lucruri care-i par valoroase. Din lipsa de timp pentru a traduce si rezuma, pun în acest blog texte în româna, franceza si engleza.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s