… cuvinte de credinta
Din „Sagesse d’un pauvre de Eloi Leclerc;
- talmacire publicata de editura Sapientia Iasi
„Francisc a suspinat:
– Vai! Dacă aş avea credinţă măcar cât un grăunte de muştar…!
– … Ai zice muntelui „Pleacă de aici!” şi muntele ar dispărea, a completat Clara.
– Da, înţeleg. Însă eu parcă am orbit. Am nevoie să mă ia cineva de mână şi să mă călăuzească.
– Cine-l vede pe Dumnezeu nu este orb, a replicat Clara.
– Vai mie! În aşa o beznă nu fac decât să bâjbâi fără să văd nimic.
– Şi totuşi, Dumnezeu te călăuzeşte.
– Da, cred asta, cu toate cele petrecute.
Se auzeau păsările ciripind în grădină. În depărtare, pe câmpie, a scos un răget un măgar. Un clopot a început să bată, îndepărtat, dar limpede.
– Viitorul familiei religioase pe care mi-a încredinţat-o Domnul nostru, a zis apoi Francisc, este cu siguranţă ceva prea mare şi important ca să depindă numai de mine şi să mă facă să-mi pierd minţile de îngrijorare. Este şi treaba lui Dumnezeu, este, mai ales, treaba lui Dumnezeu. Bine ai zis. Roagă-te numai pentru ca spusele acestea să încolţească în mine ca o sămânţă a păcii.
Francisc a rămas câteva zile la San Damiano. Îngrijit de Clara, şi-a mai venit în fire. Scăldat de pacea mănăstirii şi de lumina dulce a primăverii umbriene, Francisc făcea impresia că şi-a trimis grijile şi neliniştile la plimbare. Asculta cu plăcere cântând ciocârliile. Le căuta din priviri pe cerul imens şi adânc pe care se pierdeau. Noaptea, retras într-o colibă din fundul grădinii, îşi petrecea clipele de nesomn privind printr-o ferestruică la întinsul înstelat
BLOGUL UNEI BUNICI 