Despre sf Francisc de Sales

… povesteste Pr Laurentiu Dancuta, într-o omilie din 2017:

„Este omul capabil să împlinească „porunca cea nouă”? Suntem noi capabili să-l iubim pe aproapele ca pe noi înșine? Sfinții dau mărturie despre măreția pe care Dumnezeu a pus-o în om și despre harurile cu care omul a fost înzestrat astfel încât să poată împlini voința lui. Sfinții au reușit să-l cunoască pe Dumnezeu și să-i împlinească voința iubindu-i pe semenii lor.

Un astfel de om sfânt a fost episcopul Francisc de Sales, învățător al Bisericii. El nu s-a mulțimit să străbată de unul singur calea spre împlinirea voinței lui Dumnezeu, ci a voit să fie un exemplu și un sprijin și pentru semenii săi. Este un mare semn de sfințenie să nu uiți de frații tăi în timp ce alergi spre veșnicie.

Sfântul Francisc de Sales le-a vorbit tuturor despre viața evlavioasă și despre harurile care vin dintr-o astfel de viață: „La facerea lumii, Dumnezeu poruncea plantelor să facă roadele lor, fiecare după felul ei: tot astfel poruncește el creștinilor, care sunt plantele vii ale Bisericii sale, să producă roadele evlaviei, fiecare după starea și chemarea lui. Evlavia trebuie să fie practicată în diferite moduri: într-un fel de nobil, în alt fel de meseriaș, într-un fel de servitor, în alt fel de rege, într-un fel de văduvă și de tânăra necăsătorită, în alt fel de femeia măritată. Și nu numai atât, dar trebuie potrivită practicarea evlaviei cu puterile, treburile și obligațiile fiecăruia în particular…. Evlavia nu strică nici un lucru când este adevărată, ci le desăvârșește pe toate, iar când se împotrivește legitimei ocupații a cuiva, ea este, fără îndoială, greșită. Albina scoate mierea ei din flori, fără a le stânjeni, lăsându-le întregi și proaspete precum le-a găsit; dar adevărata evlavie face și mai bine, căci nu numai că nu strică nici un fel de îndeletnicire sau ocupație, ci, dimpotrivă, le împodobește și le înfrumusețează”.

Tot din situl dânsului, Prea târziu te-am iubit, un fragment vizionar din „Introduction à la vie dévote”:

 

„La facerea lumii, Dumnezeu poruncea plantelor să facă roadele lor, fiecare după felul ei: tot astfel porun­ceşte el creştinilor, care sunt plantele vii ale Bisericii sale, să producă roadele evlaviei, fiecare după starea şi chemarea lui.

Evlavia trebuie să fie practicată în diferite moduri: într-un fel de nobil, în alt fel de meseriaş, într-un fel de servitor, în alt fel de rege, într-un fel de văduvă şi de tânăra necăsătorită, în alt fel de femeia măritată. Şi nu numai atât, dar trebuie potrivită practicarea evlaviei cu puterile, treburile şi obligaţiile fiecăruia în particular.

Spune-mi, te rog, Filotee, ar fi potrivit oare ca epis­copul să voiască a fi izolat ca pustnicul? Şi dacă oamenii căsătoriţi n-ar voi să strângă mai mult decât capucinii, dacă lucrătorul ar fi toată ziua la biserică, cum e călugărul, iar călugărul ar fi mereu expus la tot felul de întâlniri pentru serviciul aproapelui ca epis­copul, această evlavie n-ar fi oare ridicolă, fără regulă şi de nesuferit?

Această greşeală şi absurditate totuşi se întâmplă foarte des. Nu, Filotee, evlavia nu strică nici un lucru când este adevărată, ci le desăvârşeşte pe toate, iar când se împo­triveşte legitimei ocupaţii a cuiva, ea este, fără îndoială, greşită.

Albina scoate mierea ei din flori, fără a le stânjeni, lăsându-le întregi şi proaspete precum le-a găsit; dar adevărata evlavie face şi mai bine, căci nu numai că nu strică nici un fel de îndeletnicire sau ocupaţie, ci, dimpotrivă, le împodobeşte şi le înfrumu­seţează.

Căci, aşa cum orice fel de pietre scumpe puse în miere devin mai strălucitoare, fiecare după culoarea ei, tot aşa, oricine devine mai plăcut în ocupaţia lui, când o uneşte cu evlavia: grija casei devine liniştită, iubirea soţului şi a soţiei mai sinceră, serviciul principelui mai credin­cios şi tot felul de ocupaţii mai dulci şi mai prietenoase.

Este o greşeală, ba chiar o erezie, de-a voi să scoţi viaţa evlavioasă din cazarma soldaţilor, din prăvălia negustorilor, de la curtea capetelor încoronate, din căsni­cia persoanelor căsătorite. Este adevărat, Filotee, că evlavia pur contemplativă, călugărească şi religioasă nu poate fi exercitată în aceste profesii; dar, de aseme­nea, în afară de aceste trei feluri de evlavie, mai există multe altele, menite să-i desăvârşească pe aceia care trăiesc în lume.

Oriunde am fi, putem şi trebuie să tindem la viaţa desăvârşită”

(Din Introducere în viaţa evlavioasă, de sfântul Francisc de Sales, episcop, Partea 1, cap. 3 – Evlavia trebuie practicată în diferite moduri).