Papa Francisc: Angelus (27 februarie 2022)
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
În Evanghelia liturgiei de astăzi Isus ne invită să reflectăm asupra privirii noastre şi asupra vorbirii noastre. Privirea şi vorbirea.
Înainte de toate asupra privirii noastre. Riscul în care ne aflăm, spune Domnul, este de a ne concentra să privim paiul din ochiul fratelui fără să ne dăm seama de bârna care este în ochiul nostru (cf. Lc 6,41). Cu alte cuvinte, de a fi foarte atenţi la defectele altora, chiar şi la cele mici ca un pai, neglijându-le cu seninătate pe ale noastre, dându-le puţină importanţă. Este adevărat ceea ce spune Isus: găsim mereu motive pentru a-i învinovăţi pe alţii şi a ne justifica pe noi înşine. Şi de atâtea ori ne plângem pentru lucrurile care nu merg în societate, în Biserică, în lume, fără a ne pune mai întâi în discuţie şi fără a ne angaja să ne schimbăm înainte de toate pe noi înşine. Orice schimbare rodnică, pozitivă, trebuie să înceapă de la noi înşine. Altminteri, nu va fi schimbare. Dar – explică Isus – făcând astfel, privirea noastră este oarbă. Şi dacă suntem orbi nu putem pretinde să fim călăuze şi învăţători pentru alţii: de fapt, un orb nu poate conduce un alt orb (cf. v. 39).
Iubiţi fraţi şi surori, Domnul ne invită să curăţăm privirea noastră. Primul lucru pe care ni-l cere este să privim în noi pentru a recunoaşte mizeriile noastre. Pentru că dacă nu suntem capabili să vedem defectele noastre, vom fi mereu tentaţi să le mărim pe cele ale altuia. În schimb, dacă recunoaştem greşelile noastre şi mizeriile noastre, se deschide pentru noi uşa milostivirii. Şi după ce ne-am privit înăuntru, Isus ne invită să-i privim pe alţii aşa cum face el – acesta este secretul: a-i privi pe alţii aşa cum face el -, care nu vede înainte de toate răul, ci binele. Dumnezeu ne priveşte astfel: nu vede în noi nişte greşeli iremediabile, ci vede nişte fii care greşesc. Dumnezeu distinge mereu persoana de erorile sale. Mântuieşte mereu persoana. Crede mereu în persoana şi este gata mereu să ierte erorile. Ştim că Dumnezeu iartă mereu. Şi ne invită să facem acelaşi lucru: să nu căutăm în alţii răul, ci binele.
După privire, Isus ne invită astăzi să reflectăm asupra vorbirii noastre. Domnul explică faptul că gura „vorbeşte din prisosul inimii” (v. 45). Este adevărat, din modul în care vorbeşte unul îţi dai seama imediat de ceea ce are în inimă. Cuvintele pe care le folosim exprimă persoana care suntem. Însă uneori acordăm puţină atenţie cuvintelor noastre şi le folosim în mod superficial. Dar cuvintele au o greutate: ne permit să exprimăm gânduri şi sentimente, să dăm glas fricilor pe care le avem şi proiectelor pe care intenţionăm să le realizăm, să-l binecuvântăm pe Dumnezeu şi pe alţii. Însă, din păcate, cu limba putem alimenta şi prejudecăţi, să ridicăm bariere, să agresăm şi chiar să distrugem; cu limba putem să-i distrugem pe fraţi: bârfa răneşte şi calomnia poate să fie mai ascuţită decât un cuţit! După aceea, astăzi, în special în lumea digitală, cuvintele aleargă repede; dar prea multe vehiculează furie şi agresivitate, alimentează ştiri false şi profită de fricile colective pentru a propaga idei deformate. Un diplomat, care a fost secretar general al Naţiunilor Unite şi a câştigat Premiul Nobel pentru pace, a spus că „a abuza de cuvânt echivalează cu a dispreţui fiinţa umană” (D. Hammarsköld, Tracce di cammino [Urme ale drumului], Magnano BI 1992, 131).
Aşadar, să ne întrebăm ce fel de cuvinte folosim: cuvinte care exprimă atenţie, respect, înţelegere, apropiere, compasiune, sau cuvinte care tind în mod principal să ne facă frumoşi în faţa altora? Şi apoi, vorbim cu blândeţe sau poluăm lumea răspândind otrăvuri: criticând, plângându-ne, alimentând agresivitatea răspândită?
Sfânta Fecioară Maria, la umilinţa căreia a privit Dumnezeu, Fecioara tăcerii pe care o rugăm acum, să ne ajute să purificăm privirea noastră şi vorbirea noastră.
________________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori,
În aceste zile am fost răscoliţi de ceva tragic: războiul. De mai multe ori ne-am rugat pentru ca să nu se meargă pe acest drum. Şi nu încetăm să ne rugăm, ba chiar, îl implorăm pe Dumnezeu mai intens. Pentru aceasta reînnoiesc tuturor invitaţia de a face din ziua de 2 martie, Miercurea Cenuşii, o zi de rugăciune şi post pentru pacea în Ucraina. O zi pentru a fi aproape de suferinţele poporului ucrainean, pentru a ne simţi toţi fraţi şi a implora de la Dumnezeu sfârşitul războiului.
Cel care face război uită umanitatea. Nu porneşte de la oameni, nu priveşte la viaţa concretă a persoanelor, ci pune înainte de toate interese de parte şi de putere. Se încredinţează logicii diabolice şi perverse a armelor, care este cea mai îndepărtată de voinţa lui Dumnezeu. Şi se distanţează de oamenii obişnuiţi, care vrea pacea; şi care în orice victimă sunt adevăratele victime, care plătesc pe propria piele nebuniile războiului. Mă gândesc la bătrâni, la cei care în aceste ore caută refugiu, la mamele care fug cu copiii lor… Sunt fraţi şi surori pentru care este urgent să se deschidă coridoare umanitare şi care trebuie primite.
Cu inima sfâşiată pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina – şi să nu uităm războaiele din alte părţi ale lumii, ca în Yemen, în Siria, în Etiopia… -, repet: să tacă armele! Dumnezeu este cu făcătorii de pace, nu cu acela care foloseşte violenţa. Deoarece acela care iubeşte pacea, aşa cum se spune în Constituţia Italiană, „respinge războiul ca instrument de ofensă la adresa libertăţii celorlalte popoare şi ca mijloc de rezolvare a controverselor internaţionale” (Art. 11).
Ieri, la Granada, în Spania, au fost proclamaţi fericiţi preotul Gaetano Giménez Martín şi cincisprezece însoţitori martiri, ucişi in odium fidei în contextul persecuţiei religioase din anii ’30 din secolul trecut în Spania. Mărturia acestor discipoli eroici ai lui Cristos să poată trezi în toţi dorinţa de a sluji Evanghelia cu fidelitate şi curaj. Aplauze pentru noii fericiţi.
Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini!
Salut îndeosebi las niñas Quinceñeras din Panamá; tinerii universitari din Dieceza de Porto; credincioşii din Mérida-Badajoz şi din Madrid, Spania; cei din Paris şi din Polonia; grupurile din Reggio Calabria, din Sicilia şi din Unitatea Pastorală Alta Langa; candidaţii la Mir din Urgnano şi tinerii din Petosino, Dieceza de Bergamo.
Un salut special celor care au venit cu ocazia Zilei Bolilor Rare, care este mâine: încurajez diferitele asociaţii ale bolnavilor şi ale celor din familie, precum şi cercetătorii care lucrează în acest domeniu. Vă sunt aproape! Salut popoarele prezente aici… Văd şi multe steaguri ale Ucrainei! (în ucraineană) Lăudat să fie Isus Cristos!
Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu