Edith Stein: dimineata unei femei sfinte

Primul ceas al zilei mele îi aparține lui Dumnezeu

Aici nu e vorba numai de mine…

de Edith Stein, Carmelita, sf Teresia Benedicta a Cruce, co-patroana a Europei

Primul ceas al zilei mele îi aparține lui Dumnezeu. Sarcina zilei, doresc s-o îndeplinesc, iar El îmi va dărui puterea de a o duce la capăt. Vreau să înaintez astfel până la altarul lui Dumnezeu. Aici nu e vorba despre mine și micile mele treburi neînsemnate, ci mai curând de o mare jertfă ispășitoare. Pot participa la ea, îmi pot spăla sufletul în ea, și pot lăsa ca bucuria să se reverse, punându-mă, cu toate ocupaţiile și greutăţile mele, alături de darurile depuse pe altar. Iar atunci când Domnul vine la mine în sfânta împărtășanie, pot întreba: oare ce aștepţi de la mine azi, Doamne?

Lasă un comentariu