Rugaciunea, iar…

De citit amanunte în

http://www.ortho-logia.com/Romanian/rugaciunea_inimii.htm

Retin doar o bucata:

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai mila de mine, pacatosul.”

Aceasta rugaciune, cunoscuta în Ortodoxie ca rugaciunea inimii sau rugaciunea lui Iisus este unul din cele mai importante mijloacele de a ne curati inimile si de a ne apropia de Dumnezeu. Ea cuprinde în sine o întreaga teologie si ne aseaza într-o relatie corecta cu Dumnezeu. Când spunem …

„Doamne…” înseamna ca-L recunoastem pe Isus Hristos ca Împarat al universului si Stapân al nostru.

„Iisuse… ” înseamna ca recunoastem ca Dumnezeu Întrupat, ca Unul care a luat natura noastra omeneasca pentru a ne da o natura Dumnezeiasca.

„Hristoase…” înseamna ca-L recunoastem ca Mântuitor, ca Unsul, Mesia care a venit în lume ca sa ne scape din starea de pacat si dusmanie cu Dumnezeu.

„Fiul lui Dumnezeu…” înseamna ca recunoastem Dumnezeirea Lui si relatia Lui cu Dumnezeu Tatal.

„ai mila de mine…” înseamna ca ne apropiem de El cu umilinta, apelând nu la drepturile noastre ci la îndurarea lui. Ne apropiem de El cu teama, dar si cu speranta, pentru ca El este un Dumnezeu îndurator si iubitor de oameni.

„pacatosul…” este recunoastere starii noastre de pacat, este atitudinea de pocainta si umilinta, recunoasterea ca nu ne apropiem de El prin meritele noastre, ci ca avem disperata nevoie de ajutor.

….

Pentru a ne feri de greseala de a crede ca aceasta rugaciune ar fi o formula magica, sfintii ne învata ca putem folosi diferite variante ale acestei rugaciuni, cât si alte rugaciuni asemanatoare care ne ajuta sa ne curatim si sa ne apropiem de Dumnezeu. Putem spune „Doamne Iisuse ai mila de mine”, sau „Ai mila de mine, pacatosul.” Puterea nu este în cuvintele noastre ci în Numele Lui. Concentrarea nu trebuie sa fie la corectitudinea cuvintelor, ci la starea inimii noastre înaintea Lui. Daca inima nu participa, actul fizic al rugaciunii este cu totul inutil

Sf. Ignatiu din Antiohia

Când l-au luat ca sa fie sfâsiat de fiare salbatice si el avea neîncetat pe buze numele lui Iisus, pagânii l-au întrebat de ce rosteste într-una acest nume. Sfântul a raspuns ca are numele lui Iisus Hristos scris în inima si ca marturiseste cu gura ceea ce este întotdeauna în inima lui.

Sf. Grigore Sinaitul

Darul pe care l-am primit de la Iisus Hristos în sfântul botez nu este nimicit, ci doar ascuns ca o comoara în pamânt. Bunul simt si recunostinta ne cer sa dezgropam cu grija aceasta comoara si sa o aducem la lumina. Aceasta se poate face în doua feluri. Darul botezului este mai întâi aratat prin împlinirea întocmai a poruncilor; cu cât le urmam mai mult, cu atât darul straluceste peste noi cu mai multa splendoare. În al doilea rând, vine la lumina si este aratat prin neîntrerupta invocare a lui Iisus Hristos, sau prin continua aducere aminte a lui Dumnezeu, ceea ce este acelasi lucru. Prima metoda este puternica, dar a doua si mai mult, pâna acolo încât chiar împlinirea poruncilor este întarita prin rugaciune.

Printesa Ileana a României

Rugaciunea a fost întotdeauna de o importanta reala pentru mine si nu am parasit niciodata obiceiul format în copilarie a rugaciunilor de dimineata si seara; dar în practicarea rugaciunii lui Iisus sunt doar o începatoare. As dori, totusi, sa vorbesc despre ea pentru ca, chiar daca am atins doar marginea vesmântului ceresc, bucuria pe care am primit-o a fost atât de mare încât doresc sa o împartasesc cu altii.

Filoteus Sinaitul

Aducându-ti aminte de Iisus Hristos, aduna-ti mintea cere rataceste prin strainatati.

Henri Nouwen

Rugaciunea continua în mine chiar si atunci când vorbesc cu altii sau fac o munca manuala. Rugaciunea a devenit prezenta activa a Duhului Sfânt care ma pazeste prin viata. Vedem astfel cum prin rugaciunea lui Iisus în inima, întreaga zi devine o rugaciune neîncetata.

Sf. Teofan Zavorâtul

Fa-ti obiceiul de a rosti aceste cuvinte având mintea în inima, „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai mila de mine.” Si aceasta rugaciune, dupa ce ai învatat sa o folosesti cum trebuie, sau mai bine zis când se întipareste în inima ta, te va duce la scopul pe care-l doresti: Îti va uni mintea cu inima, îti va linisti framântarea gândurilor si îti va da puterea de a stapâni miscarile sufletului tau.

Gabriela Winckler

În Rasaritul crestin, rugaciunea lui Iisus este rugaciunea celui care asemenea fiului risipitor, se întoarce acasa.

Episcopul Iustin

Fiecare crestin trebuie sa fie unit cu Domnul în inima, si calea cea mai buna catre aceasta unire este tocmai rugaciunea lui Iisus.

Sf. Hesychius

Dupa ce ne-am curatat si unit mintile prin rugaciunea lui Iisus, gândurile noastre înoata ca niste delfini într-o mare linistita.

Sf. Grigore de Nissa

Numele lui Dumnezeu nu îl cunoastem, ci ne miram înaintea lui.

Din „Pelerinul Rus”

Când m-am rugat în inima, totul mi-a parut încântator si frumos. Copacii, iarba, pasarile, aerul si lumina pareau a-mi spune ca exista de dragul omului, ca marturisesc dragostea lui Dumnezeu pentru om, ca toate se roaga si-I cânta Lui lauda.

 

 

Am cunoscut Iubirea (2)

« Nu trebuie să astepti ca oameni din aceștia să fie canonizați ca să-i întâlnești. Există mulțimi de sfinți   anonimi şi « fără grad », trăitori în lume ca şi în mânăstiri, însă ei stau bine ascunşi şi chiar se ascund singuri, pentru ca frumusețea să nu le fie cunoscută decât de Dumnezeu. Şi vă pot asigura că, dacă Duhul Sfânt este viu în fiecare dintre voi, vă va da privirea aceea care-i poate deosebi, şi nu vă va fi greu să-i depistați, căci « au aerul lui Hristos », şi sunt, ca El, blânzi şi smeriti. » 

Nu ne rămâne decât să ne uităm bine în jur, în căutarea acestor prieteni ai Domnului. Dar, dacă vrei să ilustrezi ce scrie mai sus prin pilde, e mai simplu să cauti printre povestile care circulă  despre Sfinții încununați de celebritate. Oameni care au stiut să rămână, cu toate mulțimile care alergau după ei, smeriti şi blânzi. Cele ce urmează sunt frânturi din amintirile unor persoane care au avut privilegiul să se apropie de sfântul monah Serafim de la mânăstirea Sarov, care a trăit în secolul 18, în Rusia. Ortodox bine cunoscut şi iubit în zilele noastre şi de către mulți catolici, pe care i-a ajutat să pătrundă în tainele vieții creștinești « în Duhul Sfânt ».

Povestitoarea, citată de Irina Goraïnoff, autoarea biografiei franceze a sfântului, se numeste Nadejda Aksakova. Copilă, venise cu familia ei în « pustia » de la Sarov, ca să-l întâlnească pe marele « staret », hăituit de mulțimi de credincioşi veniti de departe, în căutare de rugăciuni, binecuvântări, şi sfaturi. In acea zi de vară, staretul nu era însă de găsit. Ostenit de năvala pelerinilor, bătrânul monah se refugiase pentru câteva ceasuri în adâncul pădurii. 

« Trimiteți după dânsul copiii », i-a sfătuit igumenul pe noii veniți. Zis, şi făcut.

« Codrul era tot mai des, aproape că nu se vedea nimic sub bolta groasă a cetinilor. Nu prea  eram la largul nostru în bezna aceea. Din fericire, o rază de soare a strălucit printre crengile pline de ace ale brazilor, şi, recăpătând ceva curaj, am luat-o spre lumină. O poiană verde, plină de soare, ni s-a deschis în fată. Acolo, la poalele unui brad aflat mai departe de alții, un mos  uscat, cu chipul numai zbârcituri, aplecat până aproape de pământ, cosea iarba înaltă. Auzind un zgomot, s-a ridicat, şi-a ațintit urechea în directia mânăstirii şi, ca un iepure speriat, a luat-o la fugă spre codru. Dar, ostenit, s-a oprit aproape de îndată, şi s-a pitit în iarba deasă. Aproape că nu se mai vedea. « Părinte Serafim! Părinte Serafim! »

« Eram vreo douăzeci care-l strigam asa. Auzind glasuri de copii, părintele nu a putut rămâne ascuns. Şi-a ridicat capul deasupra ierbii. Cu un deget pe buze, părea că ne imploră să nu spunem celor mari unde se află. Ne-a făcut semn să venim la el. Liza cea mititică s-a aruncat prima în bratele bătrânului, şi şi-a lipit obrăjorul proaspăt de umărul lui. – Niste comori! Niste comori! soptea dânsul, strângându-ne pe fiecare la pieptul lui uscat. »

Mai târziu, povesteste Nadejda Aksakova, surioara ei Liza a exprimat o cugetare adâncă: « Părintele Serafim doar se preface că e bătrân, nu-i asa, Nadia ? De fapt, e un copil ca noi…! »

Niciodată, adaugă povestitoarea, nu am întâlnit o privire la fel de curată, la fel de copilărească, ca a Părintelui Serafim. Semăna cu privirea aceea serafică a noilor născuti, care parcă de-abia s-au desprins din îmbrătisarea îngerilor, despre care povestesc doicile…

Fireste, când sfântul este şi un mare părinte duhovnicesc, nu atrage atenția doar candoarea şi încrederea copilărească, sau compasiunea, ci şi autoritatea pe care o aduce locuirea într-o făptură omenească a Duhului Sfânt. Cea de a treia Persoană a Sfintei Treimi, ale cărui haruri Serafim de la Sarov susține că trebuie să le dobândești, așa cum caută un negustor să dobândească profit. Experiența sa în Duh, sfântul Serafim a împărtăsit-o unui anume Motovilov, care a relatat următoarea scenă.

« Părintele Serafim m-a luat de umeri şi mi-a zis:

– Suntem amândoi în plinătatea Duhului Sfânt. De ce nu te uiți la mine?

– Nu pot, Părinte. Parcă vă țâșnesc fulgere din ochi. Aveti chipul mai strălucitor ca soarele.

– Nu-ți fie frică. Ești la fel de strălucitor ca mine. Ești şi dumneata în plinătatea Duhului Sfânt, altfel nu m-ai putea vedea… Indrăznește, privește-mă drept în ochi. Dumnezeu e cu noi. »

Motovilov descrie după aceea liniștea minunată care l-a cuprins, şi căldura pe care a simțit-o, cu tot frigul de afară. Comentariul sfântului Serafim la această stare e memorabil:

« Așa trebuie să fie lucrurile, pentru că harul dumnezeiesc locuiește în adâncul inimilor noastre.

« Impărătia cerurilor este înăuntrul vostru », ne învață Domnul. Prin împărătia cerurilor, înțelege harul Duhului Sfânt… E starea în care suntem acum, şi pe care Mântuitorul o avea în vedere când le făgăduia ucenicilor Lui: « Adevărat vă grăiesc vouă că sunt unii aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu venind cu putere. (Mc 9,1) » (3)

Şi ce văd ei ? Schimbarea la Față, în lumina de pe muntele Tabor. Mi se pare că nu ai să-mi mai pui întrebări, prietene al lui Dumnezeu, despre felul în care se manifestă la om prezența harului Duhului Sfânt. Iti vei aminti aceste lucruri ? »

De ce, ne putem întreba, i-a fost hărăzită o asemenea experiență unui Motovilov oarecare…?

Răspunsul îl dă tot Serafim, şi, după umila mea părere, este valabil pentru orice experiență spirituală, pe care Dumnezeu o poate desfăsura oricând şi oriunde doreste.

« Cred că Dumnezeu te va face în stare să păstrezi pentru întotdeauna aceste lucruri în memorie, altfel, n-ar fi ascultat atât de repede rugăciunile nevolnicului Serafim. Cu atât mai mult cu cât nu doar pentru dumneata s-a arătat acest har, ci, prin mijlocirea dumitale, s-a manifestat întregii lumi. » (4)

 

 

How to Meditate / Cum sa meditezi

 By  James Finley 

There is no single way to meditate. There are, however, certain acts and attitudes inherently endowed with the capacity to awaken sustained states of meditative awareness that form the infrastructure of each specific way to meditate. Here are some suggested guidelines.

Se poate medita în multe feluri. Câteva sugestii pentru a ne ajuta sa ne fixam atentia, devenind constienti de faptul ca exista si altceva dincolo de senzatiile si gândurile noastre.

With respect to the body: Sit still. Sit straight. Place your hands in a comfortable or meaningful position in your lap. Close your eyes or lower them toward the ground. Breathe slowly and naturally. With respect to your mind, be present, open, and awake, neither clinging to nor rejecting anything. And with respect to attitude, maintain nonjudgmental compassion toward yourself—as you discover yourself clinging to and rejecting everything—and nonjudgmental compassion toward others in their powerlessness that is one with yours.

(Mai jos, nu cautati o traducere exacta a textului englez, e doar un soi de rezumat sau parafraza… ma grabesc, ca de obicei)

Corpul: stai drept, nemiscat, cu ochii închisi sau în jos. Respira încet, natural. Mintea sa-ti fie atenta, treaza, fara sa se opreasca la ceva si fara sa refuze ceea ce se prezinta. Priveste-te fara a te judeca, si acorda-ti compasiunea pe care doresti s-o ai si fata de altii. Ia fata de tine însuti atitudinea de compasiune eliberata de spiritul critic pe care o ai fata de neputintele celorlalti.

Compassion is the love that recognizes and goes forth to identify with the preciousness of all that is lost and broken within ourselves and others. At first it seems as if compassionate love originates with our free decision to be as compassionate as we can be toward ourselves as we sit in meditation. As our practice deepens, we come to realize that in choosing to be compassionate, we are yielding to the compassionate nature of God flowing through us, in and as our compassion toward our self as precious in our frailty.

Compasiune: recunosti si îmbratisezi cu dragoste tot ce e ranit si ratacit în tine si-n altii. Ceea ce la început ti se pare a fi propria ta alegere îti va aparea treptat ca venind de la Dumnezeu, a carui compasiune si dragoste se revarsa în tine, pentru ca esti pretios pentru El, în pofida slabiciunii si neputintelor tale.

When we practice meditation, we are like the repentant prodigal son returning to his father’s house (see Luke 15: 11-32). By the time we begin to meditate, we have probably come to realize how foolish we have been in the past. We are sorry about the suffering our foolish ways have caused ourselves and others. We are sincerely intent on not being so foolish in the future. But like the repentant son heading home to beg for his father’s forgiveness, we are still laboring under the illusion that our wayward ways make us unworthy in the eyes of God.

Meditând, suntem în atitudinea fiului ratacitor care se întoarce acasa (Luca 15,11-32). Ne-am dat desigur seama, si nu doar o data, pe când ne rugam, cât am fost de nesocotiti, si câta durere ne-am cauzat, noua si altora. Si, tot ca acest fiu care se întoarce ca sa cerseasca iertarea parintelui sau, ramânem convinsi ca pacatele noastre ne fac nevrednici de a sta înaintea lui Dumnezeu.

The idea that our weaknesses are obstacles to God’s love is bound up with our egocentric perception of ourselves as outside God’s sustaining love. Entrenched in the ignorance of our imagined otherness from God, we set out to meditate as a way of overcoming one obstacle after another so that we might succeed in reaching God.

Ideea ca slabiciunile noastre sunt obstacole înaintea iubirii divine se leaga de felul egocentric în care ne percepem ca fiind despartiti de iubirea lui Dumnezeu, si de iluzia ca am putea îndeparta singuri aceste obstacole pentru a reusi sa ajungem la Dumnezeu.

(Adaug: „Fara Mine nu puteti face nimic”… Ceea ce se poate talmaci asa: Degeaba toate stradaniile ascetice, toate „nevointele”, daca ele nu sunt strabatute de acea iubire care exista deja în noi de la zidirea nostra „dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu”. Scopul rugaciunii contemplative, numite si meditatie, acesta este: deschiderea inimii pentru a deveni constient de  Iubirea pe care Dumnezeu, Cel dintâi, ne-o poarta, si de a o primi. Care primire, desigur, trece prin metanoia, prin pocainta.)

The ego self struggles in its efforts to sit present and awake as a way of being open to God’s presence until the ego exhausts all its own means of overcoming its inability to realize oneness with God. Then, just as all seems lost, we look up to see God running toward us with open arms. Suddenly we realize there is no place within us that is not encountered, embraced, and made whole in a love that does not even care to hear our litany of shortcomings and regrets. We are profoundly loved by God without any foundations for being loved, except divine love itself.

Dupa ce a facut toate eforturile posibile, si a sfârsit prin a-si da seama ca, singur, nu se poate deschide si nu-si poate fabrica unirea cu Dumnezeu,  omul se poate simti pierdut… Acesta e momentul în care ne dam seama ca, de fapt, Dumnezeu alearga în întâmpinarea noastra, ne îmbratiseaza, ne cuprinde, ne reface… fara a se sinchisi prea mult de gramada de cuvinte prin care ne cerem iertare, de listele noastre de pacate, oricât de constiinciosi am fi când le întocmim.  Suntem iubiti nespus de Dumnezeu, fara ca sa existe vreun motiv în noi altul decât însasi iubirea dumnezeiasca. 

 

Adapted from James Finley, Christian Meditation: Experiencing the Presence of God (HarperSanFrancisco: 2004), 203, 279-282.

7e Dimanche

Le Seigneur nous en demande beaucoup. Cela paraît même une mission impossible que d’accomplir tout ce qu’il nous demande aujourd’hui. C’est déjà difficile d’aimer son prochain, d’aimer ceux mêmes qui nous aiment, ou ceux qui peut-être nous sont indifférents.

via Homélie pour le 7e dimanche. T.O. Année A — Spiritualité 2000

Que votre ‘oui’ soit ‘oui’

Évangile de Jésus Christ selon saint Matthieu 5,17-37. 
En ce temps-là, Jésus disait à ses disciples : « Ne pensez pas que je sois venu abolir la Loi ou les Prophètes : je ne suis pas venu abolir, mais accomplir.
Amen, je vous le dis : Avant que le ciel et la terre disparaissent, pas un seul iota, pas un seul trait ne disparaîtra de la Loi jusqu’à ce que tout se réalise.
Donc, celui qui rejettera un seul de ces plus petits commandements, et qui enseignera aux hommes à faire ainsi, sera déclaré le plus petit dans le royaume des Cieux. Mais celui qui les observera et les enseignera, celui-là sera déclaré grand dans le royaume des Cieux. »
Je vous le dis en effet : Si votre justice ne surpasse pas celle des scribes et des pharisiens, vous n’entrerez pas dans le royaume des Cieux.
Vous avez appris qu’il a été dit aux anciens : ‘Tu ne commettras pas de meurtre’, et si quelqu’un commet un meurtre, il devra passer en jugement.
Eh bien ! moi, je vous dis : Tout homme qui se met en colère contre son frère devra passer en jugement. Si quelqu’un insulte son frère, il devra passer devant le tribunal. Si quelqu’un le traite de fou, il sera passible de la géhenne de feu.
Donc, lorsque tu vas présenter ton offrande à l’autel, si, là, tu te souviens que ton frère a quelque chose contre toi,
laisse ton offrande, là, devant l’autel, va d’abord te réconcilier avec ton frère, et ensuite viens présenter ton offrande.
Mets-toi vite d’accord avec ton adversaire pendant que tu es en chemin avec lui, pour éviter que ton adversaire ne te livre au juge, le juge au garde, et qu’on ne te jette en prison.
Amen, je te le dis : tu n’en sortiras pas avant d’avoir payé jusqu’au dernier sou. »
Vous avez appris qu’il a été dit : ‘Tu ne commettras pas d’adultère.’
Eh bien ! moi, je vous dis : Tout homme qui regarde une femme avec convoitise a déjà commis l’adultère avec elle dans son cœur.
Si ton œil droit entraîne ta chute, arrache-le et jette-le loin de toi, car mieux vaut pour toi perdre un de tes membres que d’avoir ton corps tout entier jeté dans la géhenne.
Et si ta main droite entraîne ta chute, coupe-la et jette-la loin de toi, car mieux vaut pour toi perdre un de tes membres que d’avoir ton corps tout entier qui s’en aille dans la géhenne.
Il a été dit également : ‘Si quelqu’un renvoie sa femme, qu’il lui donne un acte de répudiation’.
Eh bien ! moi, je vous dis : Tout homme qui renvoie sa femme, sauf en cas d’union illégitime, la pousse à l’adultère ; et si quelqu’un épouse une femme renvoyée, il est adultère. »
Vous avez encore appris qu’il a été dit aux anciens : ‘Tu ne manqueras pas à tes serments, mais tu t’acquitteras de tes serments envers le Seigneur.’
Eh bien ! moi, je vous dis de ne pas jurer du tout, ni par le ciel, car c’est le trône de Dieu,
ni par la terre, car elle est son marchepied, ni par Jérusalem, car elle est la Ville du grand Roi.
Et ne jure pas non plus sur ta tête, parce que tu ne peux pas rendre un seul de tes cheveux blanc ou noir.
Que votre parole soit “oui”, si c’est “oui”, “non”, si c’est “non”. Ce qui est en plus vient du Mauvais. »

COMMENTAIRE du fr. Jacques Marcotte, OP, Montréal. Voir le site „spiritualité 2000”

Cet Évangile vient d’abord et avant tout nous inviter à réfléchir sur nos attitudes et nos comportements dans notre vie de chaque jour. Si les propos de Jésus nous choquent et nous provoquent c’est parce qu’ils mettent le doigt sur des points sensibles où notre égoïsme, l’injustice et le mensonge l’emportent souvent et font notre malheur et celui des autres.

Nous nous accommodons facilement de suivre la vague et de faire comme tout le monde, appliqués que nous sommes à nous contenter du minimum pour sauver la face, tirer notre épingle du jeu et profiter au mieux les uns des autres. Or le Seigneur nous demande de faire mieux et plus, il nous invite à creuser en nous jusqu’au cœur pour y trouver la source de bonté et d’amour qu’il a déposée en chacun, chacune de nous et qui nous dispose à faire le bien, à aimer Dieu et notre prochain.

Jésus nous met en garde contre une application légaliste, superficielle, rigide et hypocrite de la loi qui voisine trop souvent avec la violence et l’injustice, et nous installe bien plus dans le mensonge et la médiocrité que dans la vérité et la liberté.

L’Évangile du Seigneur nous appelle à rien de moins aujourd’hui qu’à une transformation intérieure qui fera de nous des êtres de lumière, d’amour et de paix, des hommes et des femmes de don et de pardon.

Un tel changement en nous ne se fera pas sans une purification intérieure, sans une libération, sans un éveil, toutes choses qui sont en nous l’œuvre de l’Esprit Saint.

Au cœur de notre expérience chrétienne, il y a donc cette œuvre de la grâce qui nous est promise et qu’il nous faut appeler de tout notre cœur pour qu’elle s’accomplisse en nous et qui nous disposera à faire le bien, à retrouver la source du bien en nous.

Puissions-nous dire oui à cette présence du ressuscité dans notre vie, au don de son Esprit dans tout notre être, à l’œuvre d’amour du Père qui demande à faire de nous des sages selon Dieu.

 

Am cunoscut si am crezut iubirea

Iar noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el. (Din Epistola 1 a sf. Ioan, 4,16)

Am scris asta de mult, sub forma de „scrisoare” care nu a ajuns prea departe. Nu mai sunt in stare, acum… Léonie Martin, soeur Françoise-Thérèse, este una din persoanele evocate în postarea dinainte despre cei trei sfinti cu probleme psihologice. Intre timp, frère André de Montréal a fost canonizat, iar parintele Eugène-Marie beatificat. Iar parintii sfintei Tereza de Lisieux si ai lui Léonie sunt si ei „fericiti”.

Scuze pentru absenta unor diacritice.

Prietenii lui Dumnezeu sunt icoanele Lui. Chipul lor viu, dacă avem norocul de a-i întâlni în carne şi oase. Sau amintirea lor, perpetuată de obiectele pe care ne numim icoane. Pot fi, aceste icoane, din carton ori din mozaic, imagini zugrăvite ori dăltuite în metal, ori statui, chiar fotografii. Mai pot fi alcătuite şi din cuvinte, precum mănunchiurile de cântări de laudă adresate sfinți  lor, pe care ortodocşii le numesc acatiste, ori precum povestile din Pateric. Pot fi chipuri de oameni întâlniți în propria noastră viață, cunoscuți, sau nu, pentru viața   lor dăruită lui Dumnezeu. Din toate icoanele, ne zâmbeste şi ne încurajează Domnul nostru, cel care ne-a făgăduit că nu ne va lăsa orfani; şi singurul nostru model. Când ne ațintim ochii la icoane, când ne adresăm preafericitilor cu vorba « Bucură-te » atât de des repetată în acatiste, ne lăsăm de fapt priviți, înconjurați cu dragoste, mângâiați şi îmbrătisați de către Însuşi Ziditorul şi Mântuitorul nostru.

In cele trei portrete pe care le am în față, ceea ce predomină este seninătatea unor chipuri ce respiră blândețe şi bunătate. Surâsul reținut de fotografii e practic acelaşi, dincolo de trăsăturile fiecăruia din purtători; doi bărbați vârstnici, în haine călugărești, care nu se uită anume spre mine, dar a căror expresie îmi împărtăseste ceva din taina închinării lor iubitoare în fata Tatălui ceresc; şi o femeie care mă priveste drept în ochi. « Fericitul » frate André de la Montréal, om lipsit de carte, a cărui evlavie extraordinară către sfântul Iosif a adus zeci de mii de vindecări miraculoase, petrecute în tot timpul îndelungatei sale vieți.

Părintele Marie-Eugène din ordinul Carmelului, un mare păstor de suflete, a cărui sfințenie mai are de asteptat ca să fie recunoscută. (NB 2017, a fost!)

Femeia este călugărită vizitandină, şi ea foarte în vârstă: tot o sfântă lipsită, deocamdată, de recunoastere oficială. Sora Françoise-Thérèse, născută Léonie Martin, ale cărei rugăciuni, se povesteste, atrag miracole. Chipul ei foarte ridat, ce abia se vede, aproape ascuns sub sumedenie de văluri albe şi negre, este însuflețit de o privire extraordinară. In expresia bătrânei « soeur » citesc şi milă, şi dragoste, şi modestie. Pare a zice: « Stiu că nu e mare lucru de capul meu, dar, așa cum sunt, Dumnezeu mă iubeste, şi din dragostea Lui îti pot da şi dumitale ». Mai are şi un mesaj de compasiune parcă adresat anume mie, astăzi. «  Nu-ți vine ușor, draga mea, pe semne că viața   te-a încercat… Crede-mă, am trecut şi eu prin multe, dar Mila Domnului este fără sfârsit. Nu te teme de nimic, ai numai credință! Iisus face tot. Roagă-te Lui, şi ai să vezi…! »

Léonie era una din surorile mai mari ale sfintei Thérèse din Lisieux; oaia neagră a familiei Martin, o persoană care a întâmpinat, în prima parte a vieții, toate dificultătile şi a avut toate defectele. I-a fost greu să fie acceptată în mânăstire, unde a intrat şi iesit de mai multe ori. Ucenică a surorii ei mezine, canonizate la începutul secolului, pe care a urmat-o neabătut pe calea « copilăriei spirituale », Léonie vorbea despre sine, la sfârsitul vieții, ca despre «  o foarte mică vizitandină »; chiar « o buturugă », numai bună să fie pusă de Iisus pe focul cel întetit  de Duhul Iubirii.

« Rețeta » celor două surori ? A-ți recunoaste, în fata Domnului, micimea, şi a te lăsa pe mâna Lui fără nici o teamă, cu acea încredere desăvârsită ce nu poate veni decât din iubire: « Sunt asa de încrezătoare, măruntă cum mă aflu, şi cum vreau să fiu, pentru că stiu că El nu mă va părăsi niciodată. » (1)

Ce ne aduc Sfinții, dincolo de promisiunea că, adresându-ne lor, « Cineva, acolo sus » ne pune o pilă ? Imi răspunde Jean Lafrance, un duhovnic care a călăuzit multe suflete pe cărările rugăciunii contemplațive. « Dacă Iisus Hristos, Cel înviat, este viu, trebuie să-L putem afla undeva, ca să-L putem întâlni şi să intrăm în legătură cu El. Desigur, există locuri privilegiate ale întâlnirii cu El, îndeosebi Eucharistia şi Evanghelia. Însă mă întreb dacă as da imediat aceste adrese cuiva care mi-ar mărturişi că doreste să-L « întâlnească pe Hristos (…) Cred că, dacă Iisus este viu în ziua de azi, Îl putem întâlni sub trăsăturile unor oameni care sunt numiti sfinți  , care pot zice precum Apostolul Pavel: Nu eu sunt cel care trăiește, ci Hristos este cel care trăiește în mine (Gal. 2,20). Aceștia sunt oamenii pe care trebuie să-i întâlnești, să-i vezi cum trăiesc, pentru a înțelege « cum funcționează  un sfânt », adică un om care trăiește din  Hristos, Cel Înviat. »