Spicuiesc iar din notitele pe care le-am luat mai demult citind cartea Lyttei Basset, „Ce lien qui ne meurt jamais”, talmacit de mine ca „Legàtura nepieritoare”.
În Noul Testament, moartea e adesea numità „somn”. De unde chemarea la „veghe”.
„Lazàr, prietenul nostru, a adormit. Mà duc sà-l trezesc” (Ioan 11,11).
O schimbare de opticà este un pas esential de fàcut de càtre cei în doliu. Ideea cà moartea nu e decât un somn din care te trezesti îl poate ajuta pe supravietuitor sà creadà într-o Viatà mai tare ca moartea. Nu e simplu, pentru cà ceea ce îl sfâsie este despàrtirea de cel drag. La care se adaugà nenumàrate fantasme, în care cel plecat apare ca distrus pentru întotdeauna, pierdut pe vecie, înghitit de un neant fàrà nume…
Existà un mijloc de a tàia calea acestor gânduri nefaste. Pentru a explicita ideea, Lytta Basset reciteste în felul ei episodul din Ioan 11 în care e vorba de moartea si învierea lui Lazàr. Atentia îi e atrasà de expresia „s-a ridicat în grabà” al càrei subiect este sora celui decedat, Maria. Ea stàtea, scufundatà în durerea ei, când Iisus a venit. Dupà dialogul lui Iisus cu Marta si magnifica ei profesiune de credintà – Da, Doamne, eu am crezut cà tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume – Marta intrà în casà s-o cheme pe sora ei, care, ridicându-se sà-l întâmpine pe Domnul, „învie”.
De parcà ar fi murit si ea. Si dacà toatà povestea ne-ar vorbi mai degrabà despre somnul nostru de moarte, pe care prea adesea îl luàm dreopt viatà?
Ce s-a petrecut cu Maria? O altà persoanà, vie, sora ei Marta, a venit s-o cheme, soptindu-i „Învàtàtorul e aici si te cheamà”… ceea ce el de fapt nu fàcuse. Oare sà nu fi auzit Marta în cursul discutiei dinainte chemarea insistentà a Celui Viu? Maria a fost trezità de càtre Cineva... Trezirea ei nu e voluntarà. I s-a întâmplat, venind printr-o altà fàpturà omeneascà. Ce avea ea de fàcut, era sà „se ridice”, pentru a „veni la Isus” – verbul e la modul activ, hotàrârea este ai ei.
Sà fie oare mortii nostri numai adormiti… sau intrati în neantul definitiv care e, pentru multi dintre noi, moartea? Existà o a treia cale, pe care poti pàsi de pe acum: dispàrutii nostri au plecat înainte de noi spre acel ceva pe care-l experimentàm de pe acum, episodic, numit de M. Bellet „puterea bunà care e numai rodire si dàruire, fàrà nimic care sà lucreze pentru moarte”.
Atunci, ceea ce s-a petrecut în acea zi la Betania, învierea lui Lazàr, ar putea sà fie legat si de dispàrutii nostri; de apropiatii nostri în viatà, sau de noi însine. Efectiv, regàsim acelasi aliaj de pasivitate si de activitate la Lazàr, ca si la Maria! El ” adormit” si e neputincios: moartea, o suferim pasiv. Dar, dupà o vreme, douà adverbe de miscare : „Lazàr, aici, afarà!” urmate de efect, indicà limpede cà hotàrârea de a se ridica, sau acceptarea ridicàrii, îi apartine.
Frecventarea personajelor biblice mi-a confirmat cà o altà opticà asupra mortii e posibilà.”
*
Dumnezeu, care l-a înviat pe Domnul, ne va învia si pe noi prin puterea sa. (1 Cor 6,14)
Hristos a înviat din morti, fiind începutul învierii celor adormiti. Càci de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om vine si învierea din morti. Dacà mortii nu învie, sà mâncàm si sà bem, càci mâine vom muri. Nu và înselati… (1 Cor 15, 20-21. 32b.)
Povestea necredintei noastre nu e de azi. Nu face parte numai din experienta doliului, care e, în primul rând, o radicalà sfâsiere ce pare, cel putin la început, nevindecabilà. Cel ce jeleste are o constiintà acutà asupra faptului cà nu e în stare sà-si ducà mai departe viata prin propriile puteri. Dar întelege, cumva, cà îl poartà o putere aflatà dincolo de fiinta sa.
O frazà a lui C.G. Jung citità în lucrarea unei studente a devenit un reper important pentru Lytta Basset :
„Singura experientà care poate oferi omului o bazà indestructibilà, este faptul de a fi singur, pentru a descoperi ceea ce îl sustine atunci când nu mai e în stare sà se sustinà singur” (citat din Psihologie si alchimie).
Într-o lume plină de ură și violență nu este tocmai ușor să citești și să trăiești Evanghelia care propune iubirea și iertarea. Omului contemporan i se pare nedreaptă până și Legea talionului: e prea puțin ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Noi vrem răzbunare!