Pour lire la Parole

Comment lire la Parole ?

La percevoir comme une partition: les notes sont là, la musique est là, mais elle attend de devenir expérience : mon expérience. Et cette expérience, c’est la prière, ou lecture contemplative. La prière est dans notre vie l’art de donner un corps à la Parole. Ce faisant, comme Marie l’a fait, nous donnons vie à la Parole, dans notre propre histoire. Car Dieu veut s’incarner.

Comment prier la Parole ?

Il s’agit, pour un court moment, de se préparer : c’est que dans la prière il faut entrer. Car d’habitude nous sommes dans nos pensées, et nous n’entendons que nous-même. Pour entrer dans la prière, je me rappellerai que le Seigneur veut me rencontrer, ici et maintenant, dans la Parole que je lis et que j’écoute.

Cette Parole m’interpelle : c’est le Seigneur Lui-même qui me parle, et ce qu’il dit doit prendre chair dans ma vie. Chaque épisode d’évangile est comme un peu du corps du Christ qui veut revivre en moi. Un Père de l’Eglise disait qu’on devrait pouvoir deviner, en voyant les fidèles sortir de l’église après la messe dominicale, quel évangile ils ont entendu. Hélas, je crains que certains fidèles, en sortant de nos messes, ne disent : c’est fini, et tant mieux…

Pour entrer dans la prière, je dois faire d’abord silence. Je respire lentement, consciemment, et j’introduis en moi la paix. Je demande pardon pour des offenses faites, je pardonne à qui m’a offensé, car c’est la condition pour rencontrer le Père.

Après m’être pacifié, je me mets en présence de Dieu avec un signe de croix, car c’est le signe de l’amour de Dieu pour moi, puis je récite lentement un Notre Père ; j’y mets le temps qu’il faut pour que je me regarde moi-même tel que Dieu me regarde. Il s’agit de prier en sorte que je sorte de moi-même pour percevoir le regard dont Dieu nous regarde, moi et le monde. Chacun de nous est vu comme un fils préféré, et le Fils lui-même nous aime avec l’amour de son Père. Si nous sommes restés assez longuement sous son regard, nous avons fait davantage que si nous avions médité avec tout le matériel se trouvant à notre portée.

Puis je fais un geste de révérence, me souvenant que je suis devant Quelqu’un, et je prends une position confortable, celle qui me convient le plus. Je demande au Père, au nom de Jésus, le don de l’Esprit, en sorte que mon désir, ma volonté, mon intelligence et ma mémoire soient ordonnées à sa louange et à son service.

Garder et ruminer la Parole

Si je lis un passage d’Evangile, choisi bien sûr d’avance, je commence par imaginer le lieu où se passe la scène, ceci pour fixer ma pensée et entraîner mon imagination au service de la prière. Par exemple, dans la scène de l’Annonciation, nous pouvons imaginer que nous sommes dans la maison de Marie.

Le tissu de la prière sera de demander au Seigneur le fruit qu’il veut me donner par ce passage. Mon accueil de ce don est indispensable, comme il l’a été celui de Marie.

Si je lis un évangile qui raconte une guérison, je demanderai la guérison de mes paralysies, de mes blocages, de ma surdité et de mes aveuglements.

La méditation qui suivra consistera à contempler le texte, ligne après ligne, comme en ruminant l’évangile. Car rien n’est de trop dans l’évangile. Des paroles sans importance, il y en a des tas dans les journaux, à la télévision, dans nos propres propos ; mais dans l’évangile, chaque détail a sa signification, même si elle ne nous est pas évidente immédiatement. Marie est bien restée sans comprendre, mais elle a tout gardé dans son coeur, comme dit saint Luc. Elle méditait des paroles, comme celles de Syméon, qu’elle ne comprenait pas.

Je regarde ensuite les personnages de la scène; nous sommes, par Jésus, tous ces personnages, et il nous est demandé de devenir comme lui ! Qu’est-ce que je fais? Qu’est-ce que je dis ?

Après, je me sers de ma mémoire pour me rappeler ce que ces paroles suscitent en mon coeur, je me sers de mon intelligence pour comprendre et de ma volonté, pour appliquer la Parole à ma vie. La volonté, c’est la faculté de l’amour, du désir. C’est elle qui nous fait entrer dans l’action de grâce, l’amour, l’adoration.

Je n’ai pas besoin de lire d’autres textes parallèles, pas besoin de beaucoup savoir. Je peux même m’arrêter à une seule expression qui m’interpelle, qui pénètre mon coeur je reste là-dessus jusqu’à ce que je trouve fruit, inspiration, paix et consolation.   

L’important n’est pas de savoir beaucoup de choses, mais de sentir et de goûter intérieurement. Nous ne mettrons pas en pratique la Parole de Dieu avant de lui avoir trouvé du goût, de la saveur.

D’après Silvano Fausti, Lo stile di Gesù, exercices spirituels prêchés devant le clergé romain en novembre 2009.

Anunțuri

Un psalm, mai multe versiuni

Psalmul 22/23

1. (O cantare a lui David.) Domnul este pastorul meu: nu voi duce lipsa de nimic.

2. El ma paste in pasuni verzi si ma duce la ape de odihna;

3. imi invioreaza sufletul si ma povatuieste pe carari drepte, din pricina Numelui Sau.

4. Chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii, nu ma tem de niciun rau, caci Tu esti cu mine. Toiagul si nuiaua Ta ma mangaie.

5. Tu imi intinzi masa in fata potrivnicilor mei; imi ungi capul cu untdelemn, si paharul meu este plin de da peste el.

6. Da, fericirea si indurarea ma vor insoti in toate zilele vietii mele, si voi locui in Casa Domnului pana la sfarsitul zilelor mele.

Traducerea Cornilescu

Psalm 23

A psalm of David.

The Lord is my shepherd, I lack nothing.
    He makes me lie down in green pastures,
he leads me beside quiet waters,
    he refreshes my soul.
He guides me along the right paths
    for his name’s sake.
Even though I walk
    through the darkest valley,[a]
I will fear no evil,
    for you are with me;
your rod and your staff,
    they comfort me.

You prepare a table before me
    in the presence of my enemies.
You anoint my head with oil;
    my cup overflows.
Surely your goodness and love will follow me
    all the days of my life,
and I will dwell in the house of the Lord
    forever.

Footnotes:

  1. Psalm 23:4 Or the valley of the shadow of death

New International Version (NIV)Holy Bible, New International Version®, NIV® Copyright ©1973, 1978, 1984, 2011 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

 

Psalmi, capitolul 22, 

  1. Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi.
  2. La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit.
  3. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe căile dreptăţii, pentru numele Lui.
  4. Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti.
  5. Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat.
  6. Gătit-ai masă înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu şi paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic. (?)
  7. Şi mila Ta mă va urma în toate zilele vieţii mele, ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile.

Biblia, versiune ortodoxa online. Ultima pare a versetului 6 ma nedumereste. Ca si sintaxa v. 4. 

IRHT_083895
 
 Le Seigneur est mon berger :

je ne manque de rien. 
Sur des prés d’herbe fraîche,
il me fait reposer. 

Il me mène vers les eaux tranquilles
et me fait revivre ; 
il me conduit par le juste chemin
pour l’honneur de son nom. 

Si je traverse les ravins de la mort,
je ne crains aucun mal, 
car tu es avec moi :
ton bâton me guide et me rassure. 

Tu prépares la table pour moi
devant mes ennemis ; 
tu répands le parfum sur ma tête,
ma coupe est débordante. 

Grâce et bonheur m’accompagnent
tous les jours de ma vie ; 
j’habiterai la maison du Seigneur
pour la durée de mes jours.

https://psaume.retraitedanslaville.org/psaume/psaume-22-le-seigneur-est-mon-berger

„Scoate din temnita sufletul meu…”

„Am strigat către Domnul. Și El m-a ascultat, m-a eliberat.”

„Într-o zi, după ce scăpasem din lagăr, mergeam de unul singur pe un câmp… Priveam florile înflorind şi am văzut înălţându-se un stol de ciocârlii. Eram singur cu pământul şi cerul, cu voioşia ciocârliilor şi cu libertatea mea nou nouţă. M-am oprit, am privit împrejur, apoi iar către cer, şi am căzut în genunchi. În acele clipe ştiam foarte puţin despre lume şi despre mine însumi. În mintea îmi revenea o singură propoziţie: „În tulburarea mea, am strigat către Domnul. Și m-a ascultat, m-a eliberat.” Nu ştiu cât timp am rămas în genunchi, repetând aceste cuvinte. Dar ştiu că în acea zi, în acel ceas, am înviat. Încetul cu încetul, aveam să redevin o fiinţă omenească.”

Viktor Frankl

 

De la larma gândurilor la ascultarea Glasului divin

„Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu:
Eu stăpânesc peste neamuri,
Eu stăpânesc pe pământ.”
Domnul oştirilor este cu noi.
Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.” (Ps 46, 10-11)

„Iată o metodă de a face cunoştinţă cu Dumnezeu. 

Cu ani în urmă, un prieten mi-a făcut cadou o cărticică cu titlul „Adevărata pace”, scrisă de un autor medieval. Citirea ei a reprezentat o răscruce în viaţa mea. Cuprinde o singură idee: Dumnezeu aşteaptă în adâncurile fiinţei mele pentru a-mi vorbi, şi o face cu condiţia ca eu să las totul la o parte şi să stau tăcut, pentru a-I putea auzi glasul.

Mi s-a părut că nu e mare lucru, şi m-am aşezat, căutând să nu spun nimic. Dar nici nu începusem bine, şi a început un adevărat circ, plin de mii de zgomote, de mii de voci venite din afară sau dinăuntru: nu auzeam decât gălăgie. O parte a glasurilor veneau din mine: erau propriile mele cuvinte de rugăciune. Altele veneau evident de la Ispititor şi din lumea dinafară, plină de zgomot şi de furie. Parcă niciodată nu avusesem atâtea lucruri la care să mă gândesc, şi atâtea lucruri de făcut: eram tras în toate direcţiile, şi nu mă întâmpina decât lipsa păcii.

Unele glasuri păreau vrednice de ascultare, dar Dumnezeu mi-a spus: „Opreşte-te şi află că sunt Domnul Dumnezeul tău”.

După aceasta m-au luat cu asalt, disputându-şi atenţia mea, sumedenie de gânduri despre ziua următoare, cu sarcinile şi grijile ei, cu lucrurile ce trebuiau planificate; dar mi-am adus aminte de ce spune Dumnezeu: „Opreşte-te şi află…”

Atunci m-am pus pe ascultat, învăţând treptat cum să mă supun poruncii, cum să-mi închid auzul, împiedicând zgomotele să intre. Iar când toate s-au îndepărtat, mi-am dat seama că rămâne în inima mea cineva care a început să-mi grăiască cu o duioșie de nespus, dar şi cu putere, şi glasul acela suav îmi aducea mângâiere şi pace.

Pe când ascultam, am simţit că se contopesc în glasul acesta propriile mele rugăciuni, dar am auzit răsunând şi glasul înţelepciunii şi cel al datoriei… Nu mai aveam nevoie să recit rugăciuni, nici să cuget intens, nici să mă silesc ca să am încredere. Căci vocea aceea lină ce răsuna în mine era chiar cea a Duhului Sfânt, era rugăciunea lui Dumnezeu în străfundurile sufletului meu, era răspunsul lui Dumnezeu la toate întrebările şi cererile mele, viaţa divină aducând putere sufletului şi trupului; ea a devenit substanţa oricărei cunoaşteri, a oricărei rugăciuni, a oricărei binecuvântări.

Căci era însuşi Dumnezeul cel viu, trăind în mine ca viaţa mea, şi totul al meu.”

După John Edward Southall (1855-1928)

Remarca: „Opreşte-te şi află că sunt Domnul Dumnezeul tău”. (Engl: Be still, and know that I am God). Autorul textului reactioneaza la cuvintele „stay still”, în sensul „stai pe loc, fii atent”.

Nota mea: am gasit acest text pe o foaie de hârtie într-o duminica în care, dupa slujba obisnuita la biserica londoneza unde ma duceam, m-am alaturat rugaciunii tacute a quakerilor, „Christian Society of Friends”. Duminica dupa duminica, are loc un „meeting”, care nu e altceva decât o sedere de un ceas, în tacere, în jurul unei masute pe care sunt asezate o Biblie si… o cutie pentru cheta, destinata unei anumite cauze care se anunta la sfârsit. O tacere densa, a unor oameni care se cunosc sau nu, moment ales si urmat cu fidelitate în care, potrivit convingerii fondatorilor, Dumnezeu vorbeste direct sufletelor. Dupa ce trece acel ceas, în care de fapt nimeni nu e împiedicat sa se adreseze adunarii, daca are ceva extrem de important de împartasit, doi animatori îsi strâng mâinile, si toti cei asezati strâng mâinile celor din stânga si din dreapta; cei nou veniti sunt invitati, daca vor, sa se prezinte. Tea, coffee, biscuits and a bit of conversation may follow…

„Cu glasul meu strig către Domnul…”

„Cu glasul meu strig către Domnul…” Nu ar fi ajuns să se zică: „strig cu glas tare”? Dar precizarea nu e degeaba: „cu glasul meu”. Mulți strigă spre Domnul dar nu o fac decât cu glasul trupului lor. Însă omul interior, în care Dumnezeu a început să locuiască prin credinţă, acela va striga nu făcând zgomote cu buzele, cu propria-i voce, ci va striga din toată inima. Dumnezeu nu aude ca oamenii. Dacă nu strigi din răsputeri, un om nu te va auzi; în schimb, strigătul inimii tale e gândul tău.

„Înaintea lui îmi vărs necazul, înaintea lui îmi prezint strâmtorarea” (Ps .141/142, 1-3) Ce vrea să zică: „înaintea lui”? În prezenţa Domnului! Acolo unde mă vede! Dar unde nu vede? Spunem „acolo unde vede”, ca şi cum ar exista vreun loc unde el să nu vadă. Pentru că, în domeniul lucrurilor corporale, oamenii pot vedea, animalele de asemenea, în vreme ce Dumnezeu vede şi acolo unde oamenii nu pot vedea. Gândul tău nu-l vede nimeni, însă Dumnezeu îl vede. Deci acolo trebuie să-ţi verşi rugăciunea, acolo unde nu poate vedea decât cel ce răsplătește.

Căci Domnul nostru Isus Christos ţi-a poruncit să te rogi în ascuns: dacă-ţi găsești camera şi o cureţi, vei putea să-ţi strigi rugăciunea înaintea Domnului. „Când vă rugaţi, spune Evanghelia, nu faceţi ca ipocriţii pentru că lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile pieţelor ca să fie văzuţi de oameni. Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. Tu, însă, când te rogi, intră în camera ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău care este acolo, în ascuns, şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti” (Mt 6,5-6). Dacă de la oameni aştepţi răsplata, roagă-te înaintea lor; dar dacă o aștepţi de la Dumnezeu, roagă-te înaintea lui, şi închide bine usa să nu intre ispititorul. Vrăjmașul bate la ușă şi caută să intre, dar dacă găsește închis, îşi vede de drum. Pentru că avem puterea de a închide uşa (uşa inimii, binenţeles, aşa cum vorbim despre camera inimii), avem şi puterea de a „nu da ocazie diavolului” (Ef 4,27). … Deci dacă ai ajuns credincios şi ţi-ai deschis usa lui Christos, ţine-o închisă să nu intre diavolul. Christos  este înăuntru, acolo locuieşte. Varsă-ţi rugăciunea înaintea lui, şi nu striga ca şi cum ar fi departe. Înţelepciunea lui Dumnezeu nu e niciodată departe…

Sf. Augustin, din comentariul la psalmul 141/142.

Fața lui Dumnezeu

„Cine este acest Dumnezeu către care se întoarce în rugăciune omul, numai şi numai pentru că Dumnezeu Însuşi  i-a oferit posibilitatea de a se închina?

El nu e doar acel ‘Cineva’ inefabil a cărui acţiune este difuză pretutindeni, nu e doar Taina existenţei, Izvorul originar al lumii întregi, sau orice alt nume ce se poate da unei realităţi vagi despre care se vorbeşte atât de des.

Toate aceste lucruri nu sunt inexacte şi au desigur ceva de-a face cu Dumnezeu. Dar nu sunt altceva decât un spirit emanând de la El, vibraţia ce pătrunde lumea. Dumnezeu Însuşi este mai mult: nu este numai sensul lucrurilor, ori o simplă idee, El este Realitatea. Nu doar adâncimea, interioritatea, sau măreţia creaţiei; ci El este Fiinţa care există în sine.

Nu e numai putere, ci „El”. Alfa şi Omega întregii zidiri, mărturisire despre sine a lui Dumnezeu însuşi, Acela ce s-a revelat pe muntele Horeb omului trimis  spre fraţii săi. Cel care răspunde, atunci când patriarhul Moise caută să afle numele Fiinţei ce i-a apărut misterios: EU SUNT CEL CARE ESTE (Exod 3,14). În clipa aceasta solemnă, Dumnezeu nu reţine celelalte titluri ale sale: Cel Atotputernic, Cel Drept, Cel Sfânt, ci îşi dă un nume venind de la existenţa sa: El există prin Sine şi în Sine, îşi ajunge Sieşi, este Domn şi Stăpân pe Sine, liber, răspunzător numai înaintea sa. Deplina suveranitate asupra fiinţei sale este proprie esenţei lui Dumnezeu.

Dumnezeu este El, în Sine; este o Persoană. Nu doar persoana cea mai puternică, mai nobilă, mai pură, ci Persoana, la modul absolut. (…) Acestui Dumnezeu i se adresează rugăciunea.”

Din scrierile marelui teolog Romano Guardini (1885-1968)